|
Analiza
tranzactionala este o ramura noua a psihanalizei, fondata de psihiatrul Eric
Berne in anii '50 ai secolului trecut. Conform definitiei acreditate de
Asociatia Internationala de Analiza Tranzactionala, analiza tranzactionala este
„o teorie explicative a personalitatii si un sistem psihoterapeutic dedicate
dezvoltarii si schimbarii personale".
Ca
teorie a personalitatii, Analiza Tranzactionala descrie modul de structurare
psihologica a individului si felul in care acestia isi exprima personalitatea
in termeni de comportamente. In acest sens, foloseste modelul starilor eu-lui (Parinte-Adult-Copil).
Privita
din punct de vedere al teoriei comunicationale, analiza tranzactionala este o metoda de analiza a sistemelor si
organizatiilor.
Analiza
tranzactionala introduce ideea de „scenariu
de viata" - felul in care individul isi concepe, de obicei in copilarie, o
poveste a vietii sale ca raspuns la intrebari de genul "Ce conteaza cu adevarat
in viata?", "Cum ma descurc in viata?", "Ce fel de persoana sunt?". Aceasta
poveste uneori nu reuseste sa dovedeasca si explice individului situatii ale
existentei sale - rezultand de aici diverse disfunctii psihice: comportament
excesiv de auto-protector, inhibare, durere chiar, disfunctii ce se pot
concretiza in tulburari psihice. De aici aplicatiile practice ale analizei
tranzactionale: diagnosticarea si tratamentul acestor tipuri de tulburari
psihice ca metoda de terapie pentru indivizi, cupluri, familii si grupuri.
In
afara contextului terapeutic, analiza tranzactionala este folosita in educatie
- ajutand profesorii in comunicarea cu
copiii (ne referim aici la adecvarea nivelului de comunicare Adult-Copil), in
consultanta si consiliere, in trainingul pentru organizatii profesionale.
Starile Eu-lui
Starile
eu-lui au fost definite de catre Eric Berne drept „modele constante de
sentimente si experiente direct relationate cu un model corespunzator de
comportament". Exista trei stari ale eu-lui, corespunzatoare unor modele
constante, separate si distincte de sentimente si comportamente:
1. Starea „Parinte" a eu-lui -
comportamente, ganduri si sentimente copiate de la cei pe care i-am considerat
in copilarie drept figuri parentale (de obicei parintii, dar pot fi si fratii
mai mari, bunicii sau profesorii.) (Starea
exteropsihica)
2. Starea „Adult" a eu-lui -
comportamentele, gandurile si sentimentele care se constituie in reactii
directe la starile de „aici" si „acum". Starea de Adult nu coincide cu varsta
biologica a individului, si copiii mici, pusi in fata unei probleme de rezolvat
„aici" si „acum" isi pot insusi starea de Adult a eu-lui. (Starea neospsihica)
3. Starea „Copil" a eu-lui -
este o colectie de ganduri, comportamente si sentimente preluate din copilarie.
(Starea arheopsihica)
Majusculele sunt folosite
pentru a diferentia starile eu-lui de existenta fizica de adult, parinte sau
copil. Starile eu-lui pot coincide in manifestarea lor cu diversele statusuri
si roluri sociale sau profesionale dar pot fi si opuse acestora: la locul de
munca, un adult care este supraveghetor sau sef poate avea comportament
consecvent starii de Parinte si isi trateaza subalternul - adult la randu-i -
ca pe un Copil. Un copil isi poate trata parintele fiziologic din aceeasi stare
de Parinte, acordandu-i acestuia, prin reactiile sale fata de acesta si
tratamentul la care il supune - starea de Copil.
La fiecare din aceste
stari ale eului depistam subdiviziuni. Figura Parentala este asimilata fie unui
rol educativ/justitiar sau critic (comparat cu traditiile si idealurile familiale
- sens negativ), comportamentele de tip Copil sunt naturale (libere) sau adaptate
celorlalti. Fiecare din aceste subdiviziuni confera individului anumite
matrite comportamentale - moduri de a gandi si a simti in legaturi cu sine si
ceilalti - fapt ce poate fi benefic (pozitiv) sau disfunctional/contraproductiv
(negativ).
Analiza
tranzactiilor
Tranzactiile sunt vectori de comunicare, sau, in sens restrans,
vectorii de tip psihologic, non-verbali care decurg in paralel cu comunicarea. O tranzactie este constituita dintr-un
singur stimul si un singur raspuns. Tranzactiile apar la nivel psihologic si
dar si explicit, verbal, adesea simultan: de exemplu, ceea continutul verbal al
unui enunt poate fi alaturat unei mimici contrare acestuia, pentru a dezvalui dezinteresul
sau neacceptarea ideii enuntate (enunturile sarcastice sau glumete).
In analiza tranzactiilor este folosita metoda starilor eu-lui pentru a
explica ce se intampla in procesul comunicarii:
Tranzactii complementare (reciproce):
O tranzactie este
reciproca atunci cand raspunsul este oferit din starea eu-lui care a fost
solicitata
Exemplu:
A catre B: "Ai
realizat bilantul de care aveam nevoie?" (Adult catre Adult)
B catre A: "Nu inca, dar va fi gata in
jumatate de ora" (Adult catre Adult)
A catre B: „Ai vrea sa te joci cu mine?"
(Copil catre Copil)
B catre A: „Da, o sa ne jucam impreuna!"
(Copil catre Copil)
A catre B: „Ti-ai spalat vasele dupa masa?"
(Adult catre Copil)
B catre A: „Lasa-ma in pace! O sa le spal cand
am chef!" (Copil catre Adult)
Tranzactiile incrucisate:
Tranzactiile incrucisate sunt cele in care vectorii tranzactionali nu
sunt paraleli sau starea eu-lui caruia i se adreseaza tranzactia nu este cea
din care se rapsunde solicitarii. Eric Berne: „Cand o
tranzactie este incrucisata, comunicarea este intrerupta."
Exemplu:
A catre B: "Ai realizat bilantul de
care aveam nevoie?" (Adult catre Adult)
B catre A: „Lasa-ma in pace!
O sa-l fac cand am pofta!" (Copil catre Adult)
Tranzactiile ascunse (Tranzactii de tip duplex):
 
Sunt tranzactiile care, pe langa sensul explicit social, de suprafata
au si un sens ascuns, la nivel psihologic, de obicei non-verbal. Berne
aserteaza cea de-a treia lege a comunicarii: "Comportamentul rezultat in urma
tranzactiilor ascunse este determinat la nivel psihologic, si nu social"
In
spatele tranzactiilor - scenarii de viata
Scenariul de viata nu este altceva decat o proiectie asupra vietii
noastre viitoare, o poveste a vietii noastre, asa cum ne-o dorim sau ne
asteptam sa decurga. Ca orice poveste - aceasta are un inceput, un mijloc si un
final. Scenariul vine ca o decizie, ca un raspuns dat in copilarie, o reactie
la perceptia pe care o dezvoltam asupra lumii in incercarea de a ii da sens si
de a ne gasi locul in aceasta lume. Schita de baza a acestui scenariu se „scrie" in frageda
copilarie, si, desi este revizuita partial si adaugita de-a lungul intregii
vieti, filonul principal al scenariului de viata este finalizat in jurul
varstei de 7 ani. Adulti fiind, nu mai suntem constienti de povestea scrisa de
noi, pentru noi, in copilarie. Totusi, urmarim cu sfintenie aceasta poveste,
modelandu-ne existenta intru finalul pe care l-am stabilit copii fiind.
Scenariul de viata este cea mai buna tactica de supravietuire gasita de noi,
copii fiind, in infruntarea lumii ostile. Adultul, incostient de irelevanta
imaginatiei copilului, aduce lumea la nivelul scenariului, distorsioneaza
realitatea pentru a o aduce in intampinarea convingerilor noastre printr-o
operatiune de redefinire a realitatii. O alta metoda de adaptare a
realitatii la scenariul nostru de viata este reducerea importantei problemelor. Aceasta reducere se constituie
intr-o reactie care substituie comportamentul de tip „acum" si „aici", specific
Adultului. Putem include in aceasta categorie pasivitatea, supra-adaptarea,
agitatia, furia si violenta.
Analiza tranzactionala ofera posibilitatea intelegerii acestor scenarii
de viata dezvoltate din copilarie, permitandu-ne reconstruirea unui scenariu de
viata adecvat dezvoltarii noastre personale.
Jocurile
Un joc este o constituit dintr-o serie de tranzactii (atat
complementare sau ascunse) bine ascunse si bine definite in care partile
participante sfarsesc prin a incerca o senzatie de disconfort, scopul acestora
fiind atingerea a ceea ce Eric Berne a denumit in engleza „strokes" - cuvant
traductibil prin sintagma „reactie a celorlalti fata de actiunea noastra" sau
„recunoastere din partea celorlalti". Jocurile sunt caracterizate de o schimbare a rolurilor jucatorilor spre
sfarsitul jocului. Jocurile pot apare la toate cele trei stari ale eu-lui si
au, in general, un numar fix de jucatori. Rolurile individuale se pot schimba
deci indivizii pot juca mai multe roluri.
Berne a identificat zeci de jocuri, remarcand ca fiecare joc tinde spre
structuri foarte similare atat din punct de vedere al numarului jucatorilor si
al rolurilor jucate cat si din punct de vedere al regulilor si scopurilor
jocului.
Fiecare joc are ca finalitate o recompensa
- scopul de a castiga simpatia celorlalti jucatori, satisfactia personala,
vindecarea sau alta recompensa emotionala. Antiteza unui joc, modalitatea de a
il opri sta in puterea de a descoperi cum sa opresti participantii de la
dobandirea recompensei.
Traiectoria unui joc poate fi descrisa astfel:
Momeala à stratagema à comutare (momentul in care jucatorii
au senzatia implinirii unui fapt neasteptat si inconfortabil) à beneficiul negativ. Rezultatul este ca protagonistii jocului se simt
confuzi si au tendinta de a-l invinovati invariabil pe celalalt. La nivel
psihologic are loc un schimb de
desconsiderari iar la nivel social social - un schimb intens de stroke-uri,
negative sau pozitive.
Caracteristicile sine-qua-non ale jocurilor, in conceptia lui Berne:
-
Jocurile implica intotdeauna
tranzactii ascunse
-
Invariabil, jocurile se termina cu
beneficii negative
-
Jocurile sunt repetitive
-
Jocurile implica invariabil un
sentiment de confuzie.
Un aspect important este dat de numarul jucatorilor. Jocurile pot fi
jucate in doi, in trei sau de catre mai multe persoane. Alte variabile
cantitative ce influenteaza tipologia jocurilor:
-
Flexibilitatea: abilitatea
jucatorilor de a schimba moneda jocului („uneltele" de care se folosesc
jucatorii);
-
Tenacitatea: persistenta cu care
oamenii joaca si se impotrivesc intreruperii jocului;
-
Intensitatea: jocurile usoare sunt
practicate intr-un mod relaxat. Jocurile grele sunt practicate in mod agresiv
si intens.
Un alt criteriu de clasificare a
jocurilor este gradul de acceptabilitate si raul potential pe care-l pot
provoca:
-
Jocuri de gradul I - acceptabile
social in cercul jucatorilor
- Jocurile de gradul al II-lea - jocuri
la care participantii ar prefera sa renunte, totusi nu provoaca daune
permanente
- Jocurile de gradul al III-lea -
jocuri care pot conduce la daune puternice, permanente uneia sau mai multora
din partile participante.
Jocurile sunt studiate si din punct de vedere al scopului pe care-l
urmaresc participantii, al rolurilor asumate, din punct de vedere al
paradigmelor sociale si psihologice al dinamicii si al recompenselor.
Pozitiile
de baza in viata
Exista patru pozitii de baza ce descriu deciziile noastre, din
copilaria timpurie, privind propria persoana si pe cei din jur:
Pozitia 1 (++) Eu sunt OK. Tu
esti OK. Este o pozitie eminamente constructiva.
Acceptam necesitatea protejarii propriei persoane, simtim ca meritam sa fim
iubiti si stim ca acest lucru este valabil si pentru ceilalti.
Pozitia 2 (+-) Eu sunt OK. Tu
nu esti OK. Este o pozitie din care ne oferim drepturi
nelimitate asupra celorlalti in vederea atingerii scopurilor personale. Avem
tendinta de a-i invinovati pe cei din jur pentru problemele si esecurile
noastre. Desi poate parea multora o pozitie legitima, gravitatea rezida in
neputinta noastra de a ne simti OK decat daca persoanele din jur NU sunt OK.
Pozitia 3 (-+) Eu nu sunt OK.
Tu esti OK. Este pozitia in care ne simtim inferiori
celorlalti. Poate conduce la depresii severe si chiar porniri suicidale.
Pozitia 4 (--) Eu nu sunt OK.
Tu nu esti OK. Pozitie nihilista prin excelenta.
Adoptarea unei asemenea pozitii fata de sine si de cei din jur poate conduce la
sentimentul de respingere de catre societate.
Alegerea pozitiei de baza de face in copilarie, prin prisma
perceptiilor si a senzatiilor ca mediator al informatiilor ce ne parveneau in
perioada respectiva. Putem sa corijam acest tip de decizii prin alegerea
matura, constienta a modului in care relationam cu noi insine si cu cei ce ne
inconjoara.
Conceptele filosofice
Oamenii sunt OK. Aceasta sintagma desemneaza o dubla considerare a individului: a mea si
a celorlalti. Toti suntem oameni si avem aceleasi drepturi si calitati.
Toti oamenii au fost
inzestrati cu capacitatea de a gandi. Orice persoana
normala biologic poseda capacitatea de a gandi. Suntem responsabili de actele
noastre si de deciziile pe care le luam.
Destinul oamenilor este decis
de catre acestia si poate fi schimbat prin modificarea deciziilor. Aceasta afirmatie fundamentala deplaseaza responsabilitatea de pe
umerii celorlalti pe umerii nostri.
Metoda contractuala
Analiza tranzactionala introduce un element de inovatie in metodologia
terapeutica: clientul si terapeutul aflandu-se pe pozitii egale. Prin contract se stabilesc
responsabilitatile partilor: clientul, pe de o parte, stabileste ce schimbati
doreste sa opereze in personalitatea sa si cat de mult efort poate implica in
acest proiect; pe de alta parte, terapeutul isi ofera capacitatile conferite de
pregatirea sa intru atingerea scopului determinat de catre pacient. Contractele
tipice se refera de obicei la „eliminarea starilor depresive", la „oprirea
abuzurilor de alcool" iar, pe termen lung, scopul analizei tranzactionale este
situarea clientului in varful piramidei.
Tipuri de contracte:
- Contractul administrativ - prin
care se stabileste modalitatea si cuantumul de plata
- Contractul clinic - include:
scopurile punctuale care se doresc atinse; definirea si considerarea
eforturilor pe care pacientul este dispus sa le faca in demersul sau;
dispozitia terapeutului in sprijinirea atingerii scopurilor clientului si
mentionarea contributiei acestuia in procesul de atingere a scopurilor.
Comunicarea deschisa
Comunicarea dintre cele doua parti este sincera (se porneste de la
premisa ca toti oamenii sunt OK) si atat terapeutul cat si clientul isi expun
opiniile asupra problemelor intampinate in mod egal si nediscriminator.
Domenii de aplicabilitate ale
analizei tranzactionale
Psihoterapie - Analiza tranzactionala ofera un sistem terapeutic ce
acopera o paleta larga de simptome - de la probleme cotidiene pana la
manifestari clinice grave (depresie, lipsa cronica de pofta de viata etc.).
Analiza tranzactionala este utila atat in terapia individuala, cat si in
terapia de cuplu sau de grup. Intelegerea naturii problemelor este, prin prisma
analizei tranzactionale, doar un pas catre rezolvarea acestora: schimbarea
felului de a privi lumea, de a relationa si de a ne pozitiona fata de semeni si
actiunea de punere in practica a deciziei de schimbare.
Domeniul educational - Analiza tranzactionala ajuta profesorii sa inteleaga
mai bine canalele de comunicare si adaptarea acestora la necesitatile elevului
- la nivel individual cat si a grupului de elevi.
Domeniul organizational - organizatiile pot dezvolta - ca anasambluri -
modele anomice de comportament similare scenariilor intalnite in analiza
tranzactionala. Identificarea si indepartarea acestor modele pot imbunatatii
ergonomia si performantele organizatiei. Formularea scopurilor si a nevoilor specifice acesteia si a indivizilor
care o compun urmaresc accederea la o relatie functionala, benefica pentru
organizatie.
Concluzie
De
vreme ce oamenii s-au nascut OK, este absolut in regula sa presupunem ca se pot
intoarce la acea stare originala - care exista latent in fiecare individ, fiind
ingradita de diversele scenarii de viata pe care le adoptam ca fiind reale si
fata de care ne adaptam realitatea dupa care traim. Ajutorul oferit de analiza
tranzactionala se identifica la nivelul depistarii scenariilor de viata si a
modificarii acestora in functie de realitatea existenta
|
Analiza tranzactionala 